2018-12-12

SA NU UITAM SA II MULTUMIM LUI DUMNEZEU PENTRU GRIJA LUI FATA DE NOI SI PENTRU AJUTORUL LUI.



                                  MULTUMIRE PENTRU                                                                             DUMNEZEU.    





          Rugăciunea neîncetată şi mulţumirea pentru toate au o legătură directă şi cu canonul nostru personal. Omul îşi poate face canonul, atunci când obişnuieşte să se roage neîncetat. Şi rugăciune neîncetată poate să aibă doar cel care îşi face canonul. Dacă doreşte să despartă rugăciunea neîncetată de canon, le va pierde pe amândouă. Abandonează-ţi două zile canonul tău şi vei vedea că nu îţi vei mai aminti nici măcar o dată pe zi să spui „slavă Ţie, Doamne!”. Asta e lege.
Sfântul Antonie cel Mare este realist. Canoanele sale nu sunt o formulă pe care el a găsit-o şi pe care apoi ne-a servit-o şi nouă. Fiecare canon cuprinde ceva unic pentru viaţa monahului, un singur canon dacă este eliminat, se distruge tot întregul. Trebuie, spune el, să ne rugăm neîncetat, dar în acelaşi timp să Îi şi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate câte ni se întâmplă. Sfântul foloseşte aici coordonarea copulativă, pentru că acestea două, adică rugăciunea neîncetată şimulţumirea, nu se despart una de alta, ci merg împreună. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru cele plăcute, dar mai cu seamă pentru altceva: în viaţa noastră lucrurile nu merg aşa cum le vrem noi. Ne rugăm, de pildă, şi ni se pare că Dumnezeu nu ne ascultă. Cerem să fim sănătoşi, dar boala ni se înrăutăţeşte. Cerem de la Dumnezeu anumite daruri şi El nu ne dă nimic. Lucrurile ne vin tocmai pe dos [faţă de cum am fi dorit].
Cel care nu va învăţa să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate şi mai vârtos pentru cele care îi vin tocmai pe dos [de cum ar dori], nu va înainta nici un milimetru mai departe de acolo de unde l-a născut maica sa. Nu va cunoaşte nici un urcuş. Iar când l-a născut maică-sa era un prunc nevinovat, avea o sfinţenie firească, noi însă acum avem o împietrire [a inimii] şi o cunoaştere care ne învinovăţesc. Trebuie aşadar să învăţăm să îi mulţumim lui Dumnezeu. Când avem gânduri viclene, când fratele nostru ne spune ceva şi în lăuntrul nostru simţim ură, în acel ceas trebuie să Îi mulţumim lui Dumnezeu şi să îi zâmbim fratelui nostru. Dacă nu facem aşa, este cu neputinţă să înaintăm chiar şi un pas mai departe, pentru că toate ni se vor întâmpla tocmai pe dos. Ceilalţi şi diferitele situaţii prin care vom trece ne vor provoca mai cu seamă gânduri (logismoi), ispite, patimi şi greutăţi.
Rugăciunea neîncetată şi mulţumirea faţă de Dumnezeu pentru toate câte ni se întâmplă sunt premisele vieţii fireşti. Dacă omul nu mulţumeşte lui Dumnezeu pentru fiecare lucru, nu poate nici să se roage, nici să trăiască viaţa monahicească. Omul trebuie să fie mulţumit cu ceea ce i se întâmplă în mănăstire, fie că îi vine din lumea sa lăuntrică, fie de la fraţi, fie de la duşmani sau de la demoni. Cutare monah, de pildă, are gânduri care îl necăjesc. Nu trebuie să se mâhnească, ci să se bucure şi să îi mulţumească lui Dumnezeu. Demonului trebuie să îi spună: „înapoia mea, satano” şi să îl alunge şi, atunci când nu pleacă, să fie în stare să îi spună: „ne încape pe amândoi patul, dormi cu mine, doar întoarce-te pe partea ailaltă, ca să nu simt duhoarea răsuflării tale”. Atunci demonul va dispărea ca un fulger.
Rugăciunea neîncetată şi mulţumirea pentru toate au o legătură directă şi cu canonul nostru personal. Cu alte cuvinte, omul îşi poate face canonul, atunci când obişnuieşte să se roage neîncetat. Şi rugăciune neîncetată poate să aibă doar cel care îşi face canonul. Dacă doreşte să despartă rugăciunea neîncetată de canon, le va pierde pe amândouă. Acest lucru este fundamental şi trebuie să ni-l amintim. Abandonează-ţi două zile canonul tău şi vei vedea că nu îţi vei mai aminti nici măcar o dată pe zi să spui „slavă Ţie, Doamne!”. Asta e lege. 

2018-12-10

Sindrom Budd Chiari 02.10.2018

Buna ziua,   25.11.2018

         Dragii mei prieteni si cititori , continui acest articol publicat in luna Mai  2018 despre chinurile prin care am trecut si trec in acest an din cauza acestei boli foare grea Sindrom Budd Chiari si sper sa pot ajuta si eu persoane care au acesta boala prin relatarile mele.

          In primul articol spuneam ca in luna Februarie 2018 am efectuat operatia DIPS in Germania la spitalul Universitar din Frankfurt in care am avut mare incredere si am crezut ca totul va fi bine, din pacate a fost un esec. In luna Mai 2018 am efectuat primul control la are medicul care m-a operat a inlemnit spunandu-mi ca DIPS-ul este trombozat si ca acum nu stie ce sa faca , ar mai exista si alte manevre chirurgicala pe care le poate face dar sa aleg daca sa ma opereze acum sau peste 2 luni.
In luna Septembrie 2018  cand am efectuat controlul am facut un CT iar DL Dr mi-a spus ca totul este in regula si nu trebuie sa fiu operata .

          Am ajuns acasa , totul a fost bine , m-am simtit bine puteam sa fac orice pana pe data de 2 octombrie cand am intrat in Carmangeria prietenei mele de unde am cumparat cu incredere o bucata de sorici in valoare de  3 lei dupa care un covrig pe care le-am mancat in masina in drum spre casa.
Am ajuns acasa iar dupa circa 20 minute am inceput sa vomit , sa transpir , sa ametesc, si sa tremur necontrolat. Sotul meu vazandu-ma asa a chemat salvarea si am ajuns la renumitul Spital Judetean din Pitesti in jur de ora 17:00 unde am stat la urgente pana la ora 22:00 cand am fost internata la sectia de Gastroenterelogie. Aici am fost tratata cu o nepasare toatala , aveam abdomenul umflat si nu mai puteam respira , tratamentul aplicat fiind clisme si sonde nazo-gastrice , un CT am reusit sa-l fac in a 4 zi dar fara substanta de contrast. Mi-au fost efectuate analize de sange dar nu si de infectie sau sa vada de ce am abdomenul umflat. In a 3-ia noapte nu am mai rezistat de durere si am fost dusa sa efectuez raze abdominale dar aparatul nu a mers si le-am efectuat in sala de angiografie. La ora 2 noaptea au fost chemati 2 chirurgi acestia in prima faza dorind sa ma opereze de ocluzie intestinala.
     Dupa 2 ore in care sotul meu le-a explicat despre ce este vorba si le-a aratat  cele 3 Cd-uri pe care le aveam din Germania  de la CT, nu m-au mai operat.
      In acest timp de 4 zile nu am mancat nimic iar sotul meu incerca cu disperare transferul catre Institutul Fundeni dar nu doreau sa ma accepte , cu ajutorul centrului DSU al Dlui Arafat am reusit sa ajung la Fundeni unde cu greu am fost internata pe sectia de Gastroenterologie.
Aici am stat 2 saptamani in care au depistat in prima zi hemoragie interna, mi s-a administrat antibiotice si albumina umana 7 flacoane de 50 ml din care 4 cumparate de sotul meu, precum si alte medicamente care la finalul externarii au fost trecute in fisa de costuri.
Mi s-a scos 4 litri de lichid cu sange in 2 zile dupa care am fost externata spunandu- mi-se ca nu au ce sa-mi faca.

Am stat 2 saptamani acasa in care sotul meu a gasit o clinica din Viena Wienner Privatklinik care s-a oferit sa ne ajute , clinica unde sunt internata si la aceasta data de 25.11.2018. Aici mi s-au descoperit doua bacterii intrspitalicesti foarte puternice si de 3 saptamani doctorii se lupata cu aceastea. Aceaste bacterii din analize sunt luate din spitalele din Romania.
 In aceasta clinica medicii si-au dat cu adevarat interesul pentru mine mi-au administrat in 4 ore albumina umana cat mi-au administrat cei de la INSTITUTUL CLINIC FUNDENI in doua saptamani plus antibiotic. Mi-au scos de doua ori lichid din burta dupa care am fost operata mi-a fost facuta o operataie DEVAR SUNT ( Mi-a fost pusa o pompa pentru a ma ajuta sa nu mai fac lichid in burta)        Dragi  mei cititori vreau sa va spun ca aici la aceasta clinica am descoperit si ca DIPSUL meu nu a fost montat pe vena care trebuie de cei din Germania.
  Dar acesti medici minunati care s-au ocupat de mine in aceasta clinica WIENER PRIVAT CLINIC mi-au mai dat o sansa si mi-au spus ca dupa 4 luni dupa ce organisml meu si eu ne vom reveni imi pot scoate acel DIPS si imi vor monta ceva ei ca eu sa fiu bine. Aici in aceasta minunata clinica cu un personal minunat am cunoscut mai multi Romani diagnosticati cu diverse boli "TRATATI DUPA URECHIE" de minunatii nostri medicii in frumoasa noastra TARA ROMANIA si ajungand aici medicii se minunau de diagnostic si tratament. Chiar am cunoscut o fata nu ii dau numele oerata la noi in tara la plamani si cand au vazut medicii de aici asa ceva au chemat o echipa mai mare de medici pentru ai face poze si au zis ca nu este posibil asa bataie de joc. Bine inteles ca au tratat fata si a plecat cu bine acasa si sanatoasa.
 Sa va mai spun inca un caz: cand eu am fost internata la SPITALUL JUDETEAN ARGES pe data de 2 octombrie am cunoscut o fata de 39 de ani bolnava de ciroza hepatica avand si virusul C si D. Nu stiu ce tratament a facut aici la SPITALUL JUDETEAN ARGES  in cele din urma find externata.
 La INSTITUTUL CLINIC FUNDENI avea medicul ei care a chemat-o pentru internare si pentru a fi pusa pe lista de transplant hepatic. Fata s-a dus cand a fost chemata dar a fost tinuta o zi intreaga pe hol si cand afara s-a  inserat a fost trimisa acasa DR. motivand ca nu are locuri pantru a o interna urmanad sa revina la sfarsitul lunii noiembrie. Ei bine fata nu a mai apucat sa fie sunata pentru ca a murit.A si am uitat sa va spun ca fata erea singura cu un copil divortata si fara banii.
 Fratilor suntem condamnati la moarte in Tara nostra unde platim TAXE, IMPOZITE SI NE OPRESC O GRAMADA DE BANI LA SANATATE. Ma intreb de ce? Pentru a muri?
 Sa va mai prezint inca doua cazuri: Fiind internata la INSTITUTUL CLINIC FUNDENI am cunoscut doua doamne care ereau internate in acelasi salon cu mine una din Oradea si una din Slatina eu cand m-am internat le-am gasit acolo. Doamna din Oradea sa incep cu dumneaei din spusele medicilor avea infectie la ficat. Au tinut-o 4 zile nemancata ca o opereaza in cele din urma au operato. I-au pus un dren la lobul drept au spus ca este bine ca ficatul inecpe sa isi revina dar ca trebuie sa-i puna un dren si la lobul stang sa-l curete si pe el.
 Doamna se simtea bine avea pofta de mancare merge totul erea bine. Dupa alte 4 zile de stat nemancata au operato si i-au pus si al doilea dren. Ei vreau sa va spun caci dupa a doua operatie starea doamnei s-a inrautatit a inceput sa faca frisoane , i-a scazut hemoglobina , organismul dansei nu mai raspundea la niciun "tratament" , nu mai avea aer.
 In urma unor raze facute la plamani i-au descoperit si apa la plamani. Ca in cele din urma sa ii spuna medicii ca are cancer la stomac. Vorbeau medicii ca ii vor da drumu acasa cu cele doua pungi cu dren pentru ca nu au ce sa ii mai faca.
 Atunci intrebarea mea este ei cand au operato a doua oara nu au vazut ca nu au ce sa ii mai faca ca este in faza terminala? De ce au mai chinuit biata femeie? Si asa au si facut i-au dat drumu acasa cu cele doua furtune bagate in ea.
 La o saptamana am vorbit cu dansa nu erea bine de loc si erea internata la ea la spital.
 Oameni buni ce facem cu acesti medici care fac experimente pe noi?
 Si acum sa va spun cu doamna din Slatina prima oara i-au spus ca are probleme cu fierea apoi cu ficatul o mica infectie apoi ca are cu stomacul pana la urma au decis sa ii puna un stend la ficat dupa cateva zile de stat nemancata. Intr-o zi stand saraca si asteptand sa vina sa o ia la operatie a venit medicul ei chirurg si i-a zis ca poate manca ca o opereaza a doua zi pentru ca mendicul anestezist pleaca la ora 14:00. Bun pune stendul scoate stendul pune-l iar, doua pungi cu dren se gandeste medicul ca trebuie sa faca niste analize si raze la plamani dar trebuie facute la particular ca ei in spital nu au asa ceva.
 Sa tinem cont eream la INSTITUTUL CLINIC FUNDENI face doamna analizele vine rezultatul si spune medicul ca se vede ceva pe plamani dar ca este vechi probabil de la o raceala mai veche. Vine ziua si ii da drumu acasa urmand sa vina la control.
 In tot acest timp medicul analizeaza situatia si o suna pe doamna sa vina la spital ca totusi este ceva la plamani dar sa nu se sperie ca nu este nimic grav. In tot acest timp doamna a ajuns la 39 de kg din regimul lor standard. Se duce doamna cu problema cu plamanul si pana la urma ii spune ficeii sale ca are cancer pancreatic.
 De aici va rog pe voi sa trageti concluzia. De aceea ajungem in tarii straine si ne plangem suferinta si amarul pe paturile spitalelor din incompetenta medicilor nostri care vin la spital stau pana la 12:00 s-au 14:00 si apoi se duc si ei saraci la privat ca nu le ajung salariile si spaga luata de la niste oamenii bolnavi care vai de sufletul lor cat chin este pe ei.
 Va spun din propria mea experienta si pentru a incheia va spun ca pe 18 decembrie eu voi merge la control in Viena si va voi tine la curent cu starea mea de sanatate.
 VA MAI SPUN ASA ROMANIA TREZESTE-TE NU MERITAM SA MURIM, NU MERITAM SA FIM COBAII MEDICILOR SUNTEM TINERI MERITAM SA TRAIM NU SA PUTREZIM.
 Cu stima si respect a voastra MOSCOVICI MARIA DARINA  va pup  si va imbratisez cu drag!

2018-07-10

Daca sufletul sufera, si corpul sufera! Legatura dintre durerile corpului si problemele din viata ta.

            Daca sufletul sufera, si corpul sufera! Legatura dintre durerile corpului         si  problemele din viata ta!

Psihosomatica – este o ramură a medicinei care se ocupă de influența emoțiilor, fricilor și blocurilor noastre psihologice asupra sănătății. Este dovedit științific că experiențele și sentimentele noastre interioare duc la boli fizice.
Iată ce pot spune locurile tale dureroase:
Durerile de cap:
Dacă te doare deseori sau permanent capul – de fapt, te “dor” gândurile, abundența de informații sau reflecțiile despre un oarecare motiv. Durerile de cap deseori apar la oamenii care îşi suprimă emoțiile. Această problemă spune despre respectul de sine scăzut şi frică, reproșuri interne pentru ceva și că persoană ascunde totul în sine.

Părul

Dacă ai probleme cu părul (încărunțirea devreme, căderea, lipsa vitalității) – acesta este un indicator al stresului, neputinței şi disperării. Probleme pot apărea dacă omul trăiește în frică şi tensiune constantă. Uneori, bolile părului pot apărea ca răspuns la un Ego mare, mândrie și supărare inconștientă față de Dumnezeu.

Gâtul

Gâtul conectează mintea (capul) cu simțurile (corpul). Durerile de gât indică faptul că cele două nu sunt în armonie una cu alta. La nivel metafizic, aceasta trebuie înțelesă ca o punte între material şi spiritual. Bolile gâtului indică lipsa de flexibilitate: omul se teme să se întoarcă pentru a nu auzi adevărul din spatele lui, ignoră situația, în loc să facă claritate în ea.

Gura

Bolile cavității bucale (de exemplu, stomatita) sunt asociate cu supărările. Mușcarea limbii – te pedepsești singur pentru prea multă vorbă, mușcarea obrajilor – anxietate, ascunderea secretelor. Gura este legată de acceptarea unor noi idei. Orice probleme cu ea vorbesc despre dezorganizări în această sferă.

Buzele
Buzele reprezintă o reflectare a naturii noastre senzuale. În funcție de problemele interne, asupra lor se pot reflecta următoarele boli:

– Crăpături – omul se distruge din cauza sentimentelor contradictorii.

– Mușcarea buzelor – auto-pedepsirea pentru senzualitatea manifestată.

– Herpesul – este la fel ca și mușcarea buzelor, dar într-o formă mai gravă.

Excesul de greutate

Dacă la om se menține greutatea excesivă, el ar trebui să-şi revizuiască lumea interioară. Adesea organismul păstrează excesul, pentru a se proteja de acțiunile exterioare. Omul este lipsit de apărare în faţa societății, în faţa vieții în general. Uneori, poate vorbi despre dorința suprimată de a obține ceea ce-şi dorește. Persoanele supraponderale în copilărie sau adolescență deseori trăiesc umilințe, ridiculizări și insulte la adresa lor.

Gambele

Durerile de picioare indică conflictele principiilor de viață. Durerea din gambe ne împiedică să mergem înainte, de aceea este legată de atitudinea noastră față de viitor și capacitatea de a merge mai departe în viață.
Stomacul

Medicii confirmă că gastrita apare adesea pe baza experiențelor și a suprasolicitărilor nervoase. Problemele de stomac indică faptul că sunteți într-o stare de nelămurire, în viaţă lipsește determinarea, iar uneori chiar se simte un sentiment de deznădejde și osândire. Ulcerul de stomac vorbește despre sentimentul de teamă şi insecuritate. Apare și din cauza iritării, care nu este eliberată în nici un fel. Dacă acești oameni şi-ar exprima emoțiile, atunci nu ar avea ulcer.

Spatele

Spatele simbolizează sprijinul vieții. Durerile de spate spun că nu există un suport moral. Omul crede că nu este iubit sau este forțat să-și ascundă iubirea. Dacă el îşi pierde mobilitatea, atunci nu poate manifesta dragoste față de ceilalți prin activitate. Dacă durerile sunt din partea stângă – atunci faţă de rude, dacă sunt din dreapta – atunci faţă de lume.

2018-07-08

5 TRUCURI DE MANIPULARE LA CARE RECURG PSIHOPATII PENTRU A PROFITA DE TINE

                       5 TRUCURI DE MANIPULARE LA                CARE, RECURG PSIHOPATII PENTRU A PROFITA DE                                                        TINE!   

 Atunci când auzi termenul psihopat, probabil că te gândești la Hannibal Lector sau Ted Bundy, însă adevărații psihopați nu sunt violenți. De fapt, există o șansă foarte mare să se poarte exemplar în societate, să fie altruiști și să pară inocenți.Cum sunt descriși în cartea Psychopath Free book, psihopații sunt prădători sociali. Sunt capabili să își folosească farmecele pentru a-i manipula pe cei din jur, fie că este vorba de membrii familiei, prieteni sau conoștiințe. Vor deveni exact persoana pe care ți-o dorești în viața ta și crede-mă chiar reușesc să te facă să crezi că așa sunt ei!


ÎN MOMENTUL ÎN CARE NU VOR MAI AVEA NEVOIE DE TINE, VOR AVEA UN COMPORTAMENT TOTAL OPUS. IATĂ CÂTEVA FRAZE, PE CARE LE VEI AUZI DE LA PSIHOPAȚI:

“Analizezi exagerat totul.”


Cu siguranță există persoane care exagerează în anumite situații, însă psihopații îți vor arunca mereu în față că exagerezi. Vor face mereu în așa fel încât să crezi că ești paranoic.


Dacă le adresezi întrebări, cu privire la situații reale din viața voastră sau la abordări greșite ale anumitor probleme, îți vor spune că exagerezi cu analiza asupra lor și că ei sunt doar victime. Mai târziu, vei descoperi că aveai dreptate să ai îndoieli în privința lor. Ei vor să îți pună la îndoială intuiția și încrederea în tine.


“Urăsc dramele”


Totuși, vei ajunge să descoperi că ei sunt cei înconjurați de o întreagă dramă. La început, psihopații te vor idolatriza, spunându-ți numai cuvinte frumoase, apoi se vor plictisi și nu îți vor mai da atenție.


Mint cu nerușinare, înșală și apoi fac pe victimele. Tu ajungi să te simți frustrat și să crezi că tu ai fost de vină pentru toată această situație. Ori de câte ori vei avea ceva de spus, îți vor spune că ei urăsc dramele și îți vor cere să încetezi să te mai plângi.                      “Ești prea sensibil/ă.”


Psihopații manufacturează emoțiile celorlalți, cu asta se ocupă. După ce te flatează zile în șir, ajung să te ignore complet. Când le ceri explicații pentru acest comportament, îți vor spune că tu ești de vină, pentru că ești prea sensibil și ai prea multe doleanțe.


Te vor insulta și te vor critica, îndepărtându-te cât mai mult. Probabil că și-au atins scopul și nu mai au nevoie de nimic din partea ta. Tu vei rămâne trist și îngândurat, neînțelegând cu ce ai greșit.


“Nu m-ai înțeles bine.”


Cu siguranță, în orice cuplu există neînțelegeri, însă psihopații te vor provoca intenționat, pentru a te scoate din sărite. În momentul în care reacționezi, vor da vina tot pe tine, deoarece nu ai înțeles bine situația.De cele mai multe ori, nici nu recunosc anumite situații sau fraze, pe care le-au spus. Tu înțelegi foarte clar ce spun, doar că ei sunt cei care nu recunosc.

“Ești nebun/ă, bipolar/ă, gelos/oasă”


Aceste cuvinte încep să fie spuse în momentul în care nu mai au nimic de câștigat, de pe urma ta. Îți vor rosti numai apelative urâte, pentru a te îndepărta, iar tu te vei afla într-o stare de confuzie, deoarece în mintea ta s-a produs un haos.


Tu te comporți la fel ca la început. De ce acum lucrurile stau altfel? Nu îți mai pune la îndoială comportamentul, nu tu ești cel vinovat!


Cea mai bună variantă, de a nu te confrunta cu astfel de oameni, este să eviți contactul cu ei. Dacă observi un astfel de comportament, retrage-te diplomat și întrerupe orice contact cu persoanele narcisiste sau sociopate.


Dacă intuiția îți spune ceva, înseamnă că nu se înșală! Nu da frâu liber jocului lor, deoarece nu vei fi tu învingătorul!


2018-06-21

CUM NE IMBOLNAVIM CREIERUL

                 Sfaturi de la neurochirurgul Vlad Ciurea:

Creierul se îmbolnăvește din cauza noastră, pentru că nu știm să protejăm această „bijuterie”. Îmbolnăvirea creierului apare și atunci când ne izolăm în tabletă, în Facebook și în telefon, dar și pentru că nu facem câteva exerciții simple de respirație imediat după trezire.
Creierul suferă și dacă avem un mic dejun agitat, dacă mâncăm pe drum sau vorbind la telefon, dacă îl supunem unui efort continuu, fără să-i dăm nimic în schimb, a spus neurochirurgul Vlad Ciurea.
„Creierul are nevoie de aer curat, de mâncare sănătoasă, fără grăsime, dar cu un dulce bun, precum mierea. Creierului îi place ciocolata, are nevoie de apă, dar cel mai mult și mai mult îi place zâmbetul”, spune medicul care peste 50 de ani a operat creiere.
Profesor doctor Alexandru Vlad Ciurea a fost ani 10 ani directorul Spitalului de Urgență Bagdasar-Arseni, în care a lucrat 50 de ani. Neurochirurgul a făcut aproape 23.000 de operații pe creier, iar 17 ani a operat numai copii, cel mai mic având două zile.
Ne îmbolnăvim pentru că nu vorbim, pentru că ne izolăm
„Dacă ne izolăm în tabletă, în telefon, creierul se îmbolnăvește. Ați văzut cum traversează acum oamenii? Cu ochii tot pe Facebook. Noi suntem făcuți să trăim în grup, nu izolați”, mai spune neurochirurgul Vlad Ciurea.
 Primii pași pentru un creier sănătos sunt foarte simpli și la îndemâna tuturor. Ne trezim devreme, facem câteva exerciții de repirație și bem două pahare de apă la temperatura camerei.
 „Dimineața, trebuie să ne trezim cât mai devreme, să deschidem geamurile larg și să facem câteva exerciții de inspirație și expirație. Un profesor din Academia rusă, care a trăit o perioadă în Siberia, spune că se poate trăi 150 de ani cu aerul curat din Siberia. Aerul acela să intre în plămân. Acele mici exerciții fizice ajută creierul să se încălzească, să pornească toate circuitele. Apoi, să bem două pahare de apă la temperatura camerei.
Primul este extraordinar, pentru că evacuează toate dejectele tubului digestiv. Al doilea pahar cu apă este foarte bun pentru că intră în circulație și pune «locomotiva» în mișcare”, mai spune neurochirurgul.
În timpul somnului, creierul nu doarme, ci funcționează ca să țină în activitate organele interne. Dar, mai face ceva foarte important. Dacă un om se culcă având în minte o problemă importantă pe care nu știe cum să o rezolve, a doua zi dimineața are și răspunsul.
„A doua zi găsești rezolvarea. Deci, creierul a făcut conexiunea între gândire, judecată, memorie, iar dimineața ai ideea pe masă, pentru că mintea este liniștită. Deci, să nu stai nedormit”, subliniază profesorul Vlad Ciurea.
Creierul nu iubește grăsimea, tutunul și alcoolul, dar îi place ciocolata neagră
Țigările au același efect negativ asupra creierulului ca și asupra inimii. Micul dejun trebuie să fie liniștit, nu pe fugă și în picioare.
 „Micul dejun trebuie luat în liniște, fără scandal, fără claxoane, fără a fi pe fugă, nu în picioare, fără elementele din jur care să te disturbe, fără țigară. Să fie mai mult decât o relaxare, să fie o plăcere. Pledez pentru sucul de dimineață, din citrice, caroten și altele, care aduc și energie, și oligoelemente, care ajută la transmiterea în interiorul creierul. Este foarte important!”, subliniază Vlad Ciurea.
Neurochirurgul mai spune că este mai sănătoasă pentru creier carnea cu puține calorii decât slănina.
„Da, este rău pentru creier să mănânci carne. Dar, în cantități mici, carnea este perfect bună pentru întreg organismul. Cea mai bună este carnea cu calorii puține. Carnea de curcan și de pește sunt cele mai bune. Creierul nu acceptă grăsimea, nu acceptă slană. O dată, de sărbători, merge. Dar, în rest, nu duce la nimic bun”, mai spune medicul.
Creierul nu suportă grăsimea, dar îi place dulcele. Nu orice dulce este însă bun, pentru că zahărul, de exemplu, îi face rău prin modificările chimice pe care le produce.
 „Este de acord cu ciocolata cât mai neagră, non-siropată, merge perfect cât mai fresh. Apoi, cacao. Creierul iubește mierea, ca dulce”, explică neurochirurgul.
 Prânzul trebuie să fie echilibrat, altfel sângele se ocupă prioritar de digestie
Medicul Vlad Ciurea atenţionează că mesele nu trebuie să umple stomacul, pentru că, așa, sângele se ocupă mai mult de digestie. În plus, neurochirurgul pledează pentru o hidratare cât mai bună cu apă, nu cu sucuri acidulate. Somnul este și el foarte important pentru sănătatea creierului.

„Nu este bine să mâncăm la prânz mult, pentru că tot sângele se duce în stomac, creierul rămâne ischemizat și ne apucă somnul. Cine vrea să lucreze, trebuie să mănânce foarte puțin la prânz. Pledez pentru apă la temperatura camerei, nu sucuri acidulate. Creierul are două puncte de activitate maximă: între 10.00 – 12.00 și 16.00 – 18.00. Dacă a obosit, putem să-i dăm un pic de cafea, pe care să o bem încet. Creierul așteptă să fie răsplătit cu un dulce bun, dar fără zahăr”, mai spune medicul.
Cel mai bun prieten al creierul este zâmbetul.

RESPIRATIA CONSTIENTA, CALEA SPRE O SANATATE PERFECTA


        Respiraţia conştientă, calea spre o                   sănătate perfectă


Beneficiile metodei se văd la nivelul întregului corp prin dizolvarea blocajelor energetice, conştientizarea emoţiilor, tonus ridicat, eliminarea stresului  
Am vorbit de foarte multe ori despre respiraţie şi beneficiile ei pentru o stare bună de sănătate. Am atras atenţia şi asupra greşelilor frecvente pe care le facem şi cum putem corecta felul în care respirăm astfel încât să fie de folos, iar cel mai bun exemplu este al bebeluşilor. Ei respiră corect, adică abdominal.
Potrivit adepţilor terapiilor alternative, respiraţia este mult mai mult decât un schimb de elemente chimice. Este un schimb permanent de energie şi informaţie între diferitele niveluri ale fiinţei noastre. „În multe feluri ea este conexiunea cu tot ceea ce există şi de aceea ea poate fi folosită ca vehicul al conştiinţei în procesul descoperirii de sine. Primul pas în descoperirea de sine este redescoperirea propriei noastre respiraţii”, spune pe siteul său Horia Ţurcanu, facilitator pentru respiraţia holotropică. A respira conştient, adică a concentra atenţia noastră întreagă pe procesul respiraţiei, înseamnă a readuce întreaga noastră energie în momentul prezent. Acest lucru este echivalent cu a fi conştienţi de toate nivelurile fiinţei noastre..
Ajutor pentru sănătate
Beneficiile respiraţiei conştiente se văd la nivelul întregului corp prin dizolvarea blocajelor energetice, conştientizarea emoţiilor, tonus ridicat, eliminarea stresului. În acest mod ne sporim intuiţia, capacitatea de a relaţiona cu ceilalţi şi nivelul de empatie. Devenim stăpânul propriei vieţi. Respiraţia conştientă are ca efect o oxigenare celulară profundă şi, în paralel, o eliberare emoţională subtilă.
Respiraţia ta Conştientă deschide calea către trăirea Noii Energii. Respiraţia tradiţională menţine o persoană blocată în supravieţuire. Respiraţia tradiţională se concentrează pe minte, umeri, partea de sus a pieptului şi gât, care sunt punctele unde se adună frica. Tehnica respiraţiei conştiente se concentrează pe nas, apoi trece spre abdomen şi ajunge în centrul fiinţei şi ajută la realizarea conexiunii dintre Sufletul şi partea fizică a organismului. Acesta este momentul în care începem să simţim Universul şi tot ceea ce ne înconjoară.
Cum învăţăm să respirăm
Metoda este simplă – ne întindem pe spate, ne relaxăm şi încercăm să aflăm unde există tensiuni în corp. Ne concentrăm pe respiraţie, aducem mâna pe ombilic şi observăm dacă respirăm în partea de sus a corpului ori în abdomen. Cei mai mulţi dintre noi respiră în partea de sus a pieptului şi nu este corect. Apoi plasaţi palmele pe abdomen, inhalăm profund şi ne orientăm atenţia către această zonă. Exerciţiul trebuie făcut de două ori pe zi până când respiraţia abdominală va deveni o obişnuinţă şi o vom putea practica în orice moment al zilei. În timp, vom observa cum se va instala o stare permanentă de linişte, moment în care putem fi atenţi la funcţionarea organismului. Aşa reuşim să identificăm problemele, să găsim remedii şi să vindecăm eventualele probleme de sănătate.

ARHANGHELUL GABRIEL VINDECA VIATA.

Arhanghelul Gabriel

gabriel-5
Numele sau inseamna „Taria Lui Dumnezeu” si mai este cunoscut sub numele de Abruel,Jibril,Jiburili,Serafili.
El este un inger mesager,le-a vestit Elisabetei si Mariei nasterea fiilor lor,Ioan Botezatorul si Iisus.gabriel 4
El i-a dictat lui Mohamed textul spiritual al Islamului,Coranul,in cartea lui Daniel din vechiul Testament se spune ca l-a ajutat pe Daniel sa inteleaga viziunile legate de viitor .
Arhanghelul Gabriel este mentionat si in Cartea lui Enoh unde este numit mesager intre Dumnezeu si umanitate.
Energia lui este mai mult feminina si lucreaza indeaproape cu Arhanghelul Mihail a carui energie este mai mult masculina.
Arhanghelul Gabriel este cel care ii calauzeste pe parinti in conceperea si nasterea unui copilas,de asemenea intervine si in cazul adoptiilor.Nu numai atat,lucreaza indeaproape cu Fecioara Maria pentru a-i linisti pe copii sensibili,intervine si in cresterea copiilor pana in adolescenta(rolul acesta fiind preluat apoi de Arhanghelul Metatron).
gabriel 2Deoarece este profund preocupat de bunastarea copiilor el ii va ajuta si pe adultii care doresc sa lucreze cu cei mici.
Un rol deosebit este legat si de copilul nostru interior,Arh Gabriel ne conecteaza cu el,acest copil interior este partea din noi care nu se va maturiza niciodata,este sediul emotiilor si amintirilor legate de copilarie,multi uitam datorita responsabilitatilor si grijilor zilnice de acest copil interior care are nevoie de atentia si iubirea noastra.
Cand simtiti ca v-ati pierdut copilaria sau va simtiti coplesiti de grijile zilnice,luati o pauza de la tot ce faceti si rugati-l pe Arh Gabriel sa va conecteze cu energiile copilului interior,veti vedea cum dupa o scurta pauza in care v-ati jucat putin sau v-ati dat intr-un leagan va simtiti mult mai increzatori deoarece energiile voastre vor creste.
Arhanghelul Gabriel este purtatorul vestilor bune,de fiecare data cand apare intr-o citire stiu ca se va intampla ceva bun si frumos.
De obicei este reprezentat in iconografie purtand o trompeta ,se spune ca atunci cand suna din ea portile Raiului sau Cerurile se deschid.
Al doilea rol pe care il are acest arhanghel minunat este legat de comunicare ,el ne ajuta sa comunicam clar,ferm dar intr-un mod plin de iubire adevarul fiintei noastre,este patronul scriitorilor,poetilor si a tuturor celor care lucreaza in acest domeniu ,cand aveti de dat examene,interviuri sau sunteti nevoiti sa vorbiti in fata unui numar mai mare de persoane invocati prezenta si ajutorul acestui Arhanghel minunat.
Arghanghelul Gabriel ne ajuta sa cream vesti bune,sa ne deschidem si sa ne spunem adevarul,sa ne vindecam orice problema legata de copilarie,sa concepem si sa aducem copilasi pe lume.
Lucreaza strans cu Arhanghelii Haniel si Ariel si ajuta femeile sa se inteleaga,sa lucreze impreuna in armonie,dar si cu Arhanghelul Mihail astfel incat sa ne simtitm protejati atunci cand spunem adevarul .
Iata o rugaciune foarte frumoasa atunci cand doriti sa va conectati cu Arhnaghelul Gabriel:
„Arhanghel Gabriel,taria lui Dumneeu,iti multumesc ca esti langa mine si ma ajuti sa imi deschid inima si sa spun adevarul,ma simt plin(a) de putere stiind ca esti langa mine,multumesc ca vad lumea prin ochii copilului meu interior si astfel o vad cat este de frumoasa!
Multumesc pentru iubirea si ajutorul tau ,amin!”
Sa fie de folos tuturor,Doamne ajuta!

2018-06-17

ARHANGHELUL MIHAIL

                               RUGACIUNE CATRE ARHANGHELUL                                                               MIHAIL,




Sfinte și mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintâi în­tre îngeri stai dinaintea Treimii celei negrăite, sprijinul și păzitorul neamu­lui omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oștile tale capul prea-trufașului dia­vol și rușinezi pururea pe pământ răutatea și viclenia lui, la tine alergăm cu cre­dință și ne rugăm ție cu dragoste: fii pavăza nestricată și coif tare Sfintei Bi­serici și neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toți vrăjmașii văzuți și ne­văzuți.
Nu ne lăsa pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără ajutorul și ocrotirea ta, pe cei ce lăudam astăzi sfântul tău nume. Iată că, deși mult gresiți suntem, nu voim să pierim întru fărădelegile noastre, ci să ne întoarcem la Domnul, ca să ne călăuzească spre lucruri bune. Luminează mințile noastre cu lumina feței lui Dumnezeu, care strălucește tot­deauna pe fruntea ta ca un fulger la arătare, ca să putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, bună și desăvârșită, în ceea ce ne privește, și să cunoaștem toate câte se cuvine nouă să le facem și câte să le trecem cu vederea și să le părăsim. Întărește-ne cu harul Domnu­lui voința slabă și dorirea lipsită de vla­gă, că întărindu-ne în legea Domnului, să încetăm a ne mai primejdui cu cu­getele pământești și cu poftele trupești, aplecându-ne, după asemănarea copii­lor lipsiți de minte, către frumusețile degrabă pieritoare ale lumii acesteia și uitând în chip nesăbuit cele veșnice și cerești de dragul celor stricăcioase și pământești.
Mai presus de toate acestea, cere de Sus pentru noi duhul adevăratei po­căințe, întristarea cea nefățarnică după Dumnezeu și zdrobirea pentru păcatele noastre, ca zilele ce ne-au mai rămas din această viață trecătoare să le chel­tuim nu spre plăcerea simțurilor și hrănirea patimilor noastre, ci întru îndrep­tarea cu lacrimi de credință și zdrobire a inimii, cu nevoințele curăției și cu bineplăcutele fapte ale milostivirii.
Iar când se va apropia ceasul sfârșitului nostru, al slobozirii din legăturile aces­tui trup pieritor, nu ne lasă pe noi, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără de apă­rare împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduhuri și obișnuiesc a împiedica urcușul sufletului omenesc la cele de Sus, ca păziți fiind prin tine, fără m­piedicare să ajungem în sălașurile prea-slăvite ale Raiului, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.
Și învrednicindu-ne a vedea prealuminatul chip al Preabunului nos­tru Domn și Stăpân, și căzând cu la­crimi la picioarele Lui, cuprinși de bucu­rie și umilin a sa strigăm: slava Ție, Preaiubitul nostru Mântuitor, Care pen­tru preamultă dragoste pe care o ai față de noi, nevrednicii, ai binevoit a trimi­te pe îngerii Tăi ca să slujească mân­tuirii noastre! Amin !

ARHANGHELUL URIEL

Numele lui Uriel inseamna Lumina Lui Dumnezeu,in unele scrieri este pomenit ca fiind Usiel, Uziel, Oriel, Auriel, Suriel, Urian si Uryan.
El este cunoscut ca Ingerul Intelepciunii,este Arhanghelul care ilumineaza,ofera profetii si inlesneste transmutarea elementelor negative din viata noastra in elemente pozitive.
El aduce Lumina Lui Dumnezeu in orice intuneric al confuziei,oamenii il invoca atunci cand au de luat decizii, cand au nevoie de idei creative,cand doresc rezolvarea conflictelor si eliminarea emotiilor distructive cum ar fi anxietatea si furia pe care le pot preveni prin alegeri intelepte,atunci cand au nevoie sa recunoasca situatiile periculoase astfel incat sa stie sa le ocoleasca.
Arhanghelul Uriel ofera capacitate de introspectie,ne aduce claritate ,pace, ne reveleaza modalitati intelepte de actiune,sustine ideile inventive si studiul.
2Uriel l-a avertizat pe Noe despre potopul care avea sa urmeze,a lasat umanitatii Cabala si l-a ajutat pe profetul Ezra sa interpreteze prezicerile mistice privind venirea pe lumea a Mesiei.
In multe texte cristianice este consemnat faptul ca Arhanghelul Uriel l-a salvat pe Ioan Botezatorul de moarte atunci cand Irod a ordonat masacrarea baietilor din intreg tinutul,inainte de nasterea lui Iisus Hristos.Uriel i-a condus prin Egipt pe Ioan Botezatorul si mama sa Elisabeta pentru a-l intalni pe Iisus si parintii sai.
In Apocalipsa lui Petru este denumit si Ingerul Pocaintei.
In arta este descris ca avand mereu asupra lui un sul sau o carte care reprezinta intelepciunea.Un alt simbol care are legatura cu Uriel este o mana deschisa care detine o flacara,aceasta insemnand adevarul Lui Dumnezeu.
Culoarea cu care este asociat este rosu rubin sau auriu.
Pietrele specifice: rubinul,chihlimbarul.
Uriel are o echipa de Ingeri numiti ai Luminii.Acesti Ingeri sunt dedicati sufletului Pamantului si pot fi chemati acolo unde a avut loc un dezastru,in caz de cutremur,uragan ,vijelii , inundatii, incendii sau orice alte schimbari ale Pamantului.
Uriel este strans legat de aspectul masculin al sanatatii si starii de bine-orice problema ,de la prostata la fertilitate.
Pentru ca lucreaza cu energia Soarelui care in multe traditii este simbolul Lui Dumnezeu si aspectul masculin al Universului ,el este capabil sa restabileasca forta vietii,energia si rezistenta fizica.
3Pentru cei care au o afacere privata sau doresc sa inceapa o activitate pe cont propriu Arhanghelul Uriel este grabnic ajutator deoarece ne ajuta sa gandim rapid,sa stim ce avem de facut si incotro sa ne indreptam.
Aunci cand avem nevoie de inspiratie ,sa-l invocam pe Uriel.
Arhanghelul Uriel lucreaza impreuna cu Arhanghelul Samuel (Chamuel) in probleme privind cariera.
Uriel si Sandalfon formeaza o echipa minunata si ne ajuta sa gasim raspunsuri la intrebari si sa rezolvam problemele.
Atunci cand aveti nevoie de prezenta lui ,de ajutorul lui vizualizati-va inconjurati de o culoare rubinie sau aurie.
Rugaciune :
“Arhanghel Uriel am nevoie de tine!
Inconjoara-ma te rog cu lumina ta si adu pace in Fiinta si in viata mea si multumesc ca faci asta.
Iti multumesc ca ma ajuti sa elimin blocajele mentale sau emotionale care imi provoaca temeri de orice fel.
Iti multumesc ca ma ajuti sa inteleg cine sunt eu cu adevarat , ca inteleg toate experientele prin care trec ,multumesc ca ma ajuti sa evoluez !
Multumesc Arhanghel Uriel pentru intelepciunea si indrumarea pe care mi le oferi!
Asa sa fie,asa si este ,amin!”

Sa va fie de folos,Doamne ajuta!

IUBIND NATURA!

 CASCADA
"E strigatul
De disperare
Al unui rau
Ce-a intalnit in cale
Sirag de stanci
Si in cascada
S-a runca
Peste prag
Sa vada tot omul
Ca-i victorios, pe drumul lui fara intors!"

"Oamenii nu isi mai dau seama de bucuria de a trai, pentru ca nici nu mai stiu sa priveasca minunile NATURII!"
"In anumite clipe misterioase, natura pare ca gandeste, viseaza, tresare la unison cu pulsatia vietii unicersala"
"Fericit acela care stie sa traiasca in armonie cu intreaga natura, cu plantele, animalele, oamenii. Cu lucrurile si cu cuvintele."

PROTEJAREA DE GÂNDURILE DE VIBRAȚIE JOASĂ

”Cuvintele și gândurile sunt resurse prețioase și puternice pe care uneori le folosești conștient sau inconștient împotriva ta sau împotriva altora. De aceea e important să înțelegi puterea gândurilor și a cuvintelor.

Când le folosețti impotriva ta? De fiecare dată când în dialogul tău interior apar gânduri de genul: sunt gras, îmbătrânesc, îmi cade părul, sunt prost, nu voi reuși niciodată. Astfel îți „otrăvești” corpul energetic și emoțional.
Când le folosești împotriva altora? De fiecare dată când vorbești de rău o persoană, adică când bârfești. Bârfa este o formă de atac energetic asupra persoanei despre care vorbești. Dacă persoana bârfită este în echilibru și armonie, „bârfa” se întoarce la cel care a emis-o și il afectează direct.
Când te gândești la cineva se creează un canal energetic între tine și acea persoană. Dacă gândurile au încărcătură negativă și persoana are dezechilibre în corpul energetic, acestea vor avea în timp efecte devastatoare asupra corpurilor subtile. ”

De ce oamenii destepti nu se supara niciodata?



                                De ce oamenii deștepți nu se supără niciodată? Iată o explicație convingătoare și o pildă – bonus!





    Cine nu și-ar dori o pilulă magică, care odată luată, să rezolve toate problemele pe care le avem și ne stau ca un nod în gât? Întotdeauna ceva nu este în regulă, iar uneori ni se pare că toți sunt împotriva noastră și e foarte greu să depășim această senzație.

Iar când vorbim de supărare, atunci această stare chiar nu ne permite să respirăm liber și se pune ca o pânză gri în fața ochilor. E un sentiment foarte greu de învins. Pentru asta vei avea nevoie de multă străduință și stăruință.

     De unde vine supărarea?                                                                                                 

Supărarea apare atunci când acțiunile persoanelor apropiate nu coincid cu așteptările tale. Ele așa și se numesc: așteptări inutile.

-Tu aștepți că iubitul tău va înțelege de la sine când ai nevoie de susținerea lui.

-Tu aștepți că tatăl copiilor tăi va ține minte când au loc matineele la grădiniță și te superi că a uitat…

-Tu aștepți, ca părinții tăi să te ajute, dar ei îți spun că și-au crescut singuri copiii…
Exemple sunt o mulțime, dar în fiecare dintre ele există o speranță nejustificată și, în final, o dezamăgire profundă.

De unde apar așteptările?

Oamenii care se supără foarte des, consideră la nivel de subconștient că toți cei din jur le sunt datori.

-Soțul trebuie să-mi aducă cafeaua în pat și să mă alinte…
-Copiii trebuie să asculte de părinți și să învețe bine…

-Prietenii trebuie să te ajute în situațiile dificile..

-Părinții trebuie să-și iubească copiii și să-i susțină…

Și iată când nu se întâmplă așa, oamenii devin tare dezamăgiți și, într-un final, supărați.

Pentru ca să înțelegi mai bine cum stă treaba cu supărările, citește această pildă înțeleaptă.

Într-o zi, un ucenic a mers la învățătorul său spiritual pentru a-i cere sfatul.

-Maestre, eu întotdeauna te văd calm și bine dispus, învață-mă și pe mine să fiu așa, să nu mă înfurii și să nu mă supăr pe nimeni.

-Bine, băiete. Fă rost de o pungă și de un cartof.

-Și ce să fac cu ele?

-Atunci când te vei supăra pe cineva, ia un cartof, scrie pe el numele acelei persoane, pune-l în pungă și poart-o cu tine peste tot. Așa vei face de fiecare dată când te vei supăra pe cineva.

Trecuse ceva timp. Punga s-a umplut de cartofi, o parte au început să se strice, a devenit foarte grea și urât mirositoare. Ucenicul indignat a mers la învățătorul său, ca să afle ce să facă mai departe.
-Maestre, punga asta e foarte grea și împuțită, nu mai pot s-o port cu mine. Pot s-o arunc?

– O s-o arunci atunci când vei arunca și supărările tale împuțite din suflet și o să înveți că nu trebuie să le mai aduni, pentru că te strici pe dinăuntru.


2018-06-02

SA INVATAM SA EVOLUAM SPIRITUAL.

                                                                   




                               FII OCUPAT CU DEZVOLTAREA TA, CA SA NU AI TIMP SA-I JUDECI PE                                                                            ALTI.

   Intr-o scurta conversatie, un barbat intreaba o femeie:
– Ce tip de barbat cauti?
Ea ramase un moment tacuta, il privi in ochi si ii zise:
– Vrei sa stii intr-adevar?
El raspuse:
-Da!
Atunci ea incepu sa zica:
– Fiind femeie sunt in pozitia de a-i cere barbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Platesc facturile, ma ocup de casa, merg la supermarket, fac cumparaturi si totul fara ajutorul unui barbat…
Imi pun intrebarea: Ce poti tu sa aduci in viata mea?

Barbatul ramase privind. Gandea cu siguranta ca este vorba de bani.
Ea, stiind ce gandeste el, spuse:
– Nu ma refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care sa lupte pentru perfectiune in toate aspectele vietii. El isi incrucisa bratele, se aseza in fotoliu si privind-o ii ceru sa explice mai in detaliu.

Ea zise:
– Caut pe cineva care sa lupte pentru perfectiune mentala, pentru ca am nevoie de cineva cu care sa conversez si care sa ma stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental.Am nevoie de cineva suficient de sensibil ca sa inteleaga prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca sa ma incurajeze si sa nu ma lase sa cad.

Caut pe cineva pe care sa il respect ca sa pot sa fiu “ascultatoare”.
Nu pot sa fiu asa cu cineva care nu poate sa isi rezolve singur problemele. Eu caut un barbat care se poate ajuta pe sine insusi pentru a ne ajuta reciproc.
Caut un barbat care sa inteleaga ca sexul are importanta lui intr-un cuplu dar ca nu determina existenta cuplului care se vrea cu adevarat fericit.
Si o femeie adevarata nu va accepta niciodata langa ea un barbat care este extraordinar … dar numai o ora! Pentru simplul motiv ca ziua are 24 de ore !

Cand termina, se uita la el si il vedea foarte derutat si intrebator.
El ii zise:
– Ceri mult.
Ea raspunse:
– Valorez mult! “

Dacă în cazul bărbatului inteligenţa este un imperativ economic (înainte era forţa muşchilor şi abilităţile războinice), în cazul femeii inteligenţa este un lux (e bine să-l ai, însă nu e necesar pentru supravieţuire)..Înţeleg că de-a lungul timpului femeia a fost încurajată mai puţin spre inteligenţă, înțeleg că societatea încă este falocentrică, însă toate aceste cauze nu epuizează contextul problemei. La fel cum discriminarea pe baza de sex nu explică în totalitate discrepanța veniturilor celor două sexe, la fel cauzele istorice, sociale și genetice nu explică de ce femeia își valorifică mai puțin, mai slab și mai prost inteligența decât bărbatul.

Singurul lucru care ma mai poate provoca la un barbat este ca macar la un domeniu sa fie mai puternic decat mine.Este adevarat, caut provocarile cateodata cu disperare,nu pot sa traiesc fara provocari dar foarte rar gasesc un barbat care sa faca fata provocarilor.Asta poate din cauza ca nu am silicon in buze si fuste scurte?

Femeia este o foarte bună specialistă la ceea ce eu numesc microsmartness. Pe termen scurt, în situații (create de altcineva, nu de ele însele) mici, punctuale, în chestiuni ce țin de execuție, femeile sunt brici. Sunt istețe, inteligente și eficiente.Când începem să vorbim de chestiuni pe termen lung, de inițiative mari și de viziune, nu mai găsești nicio femeie în cameră.”

Femeia este o felină care vânează doar în contextele create de ceilalți, însă ea singură mai rar creează unul. Femeia te poate bate cu armele tale, însă mai rareori cu ale ei.Si este un defect,recunoscut insaUimirea mea cu privire la numărul femeilor inteligente care stau cu fundul pe bordura propriei vieți, așezate în propria batistă udă pornește de la observația unei lipse de inițiative. Femeile inteligente au nevoie de provocări ca de aer, însă rareori și le creează singure. Par că se descurcă mai bine doar în cadrul provocărilor lansate de alții.

Femeia inteligenta se vede rar,se arata rar,pt simplul motiv ca e INTELIGENTA!

Dar ca n-ati intalnit-o,asta nu cred!De obicei se fuge cand ai de cucerit o reduta mai grea,cand ar trebui sa fie o provocare pt multi!Acum depinde si de oameni!Poate fi considerata INTELIGENTA o femeie care scoate radical din 9,pentru altii daca vorbeste in termeni greu de inteles,pt altii,daca joaca teatru bine,…dar pt INTELIGENTI,astia o SIMT,nu trebuie sa faca nimic!…Oops!! Femeia inteligenta nu e doar cea care stie sa citeasca si nu asculta manele; inteligenta cuprinde multe altele (o conversatie normala, cunostinte generale, apreciere pentru reusita unora sau vointa lor si dorinta de a face ceva etc.)

O femeie nu are siguranţa să-şi permită ridicolul pe care orice bărbat în urmărirea unui vis îndrăzneț și-l asumă.

Din păcate, societatea, mediul, prietenii, colegii livrează provocări până la un anumit punct. Dincolo de acest punct, începe golul în care multe femei încep să se plictisească, să se simtă singure și să-și devină propriul lor dușman.

Nimic nu este mai trist decât o femeie inteligentă lipsită de provocări.
Candva, mai demult unii spuneau ca inteligenta este invers proportionala cu lungimea parului. O fii adevarat? Ma indoiesc…

In schimb imi aduc aminte de o alta discutie despre femeile inteligente:

O pereche pleaca in vacantza pe un lac unde se putea pescui.Lui ii placea sa pescuiasca in zori , ea adora lectura.
Intr-o dimineata el se intoarse dupa citeva ore de pescuit si hotari sa traga un pui de somn. Desi lacul nu-i era familiar ea se hotari sa iasa cu barca. Visli putin,apoi relua lectura. Dupa putin timp apare paznicul in barca lui:
-Buna ziua, ce faceti aici?
-Citesc, raspunse ea desi gindea ca e evident .
-Sinteti intr-o zona unde pescuitul este interzis!
-Dar nu pescuiesc, nu se vede ?
-Da, dar aveti tot ce va trebuie . Trebuie sa ma urmati si va trebui sa va amendez .
-Daca o faceti va denunt pentru viol.
-Dar nici macar nu v-am atins !
-Dar aveti cu dvs. tot ce va trebuie !

Morala: NU contraziceti niciodata o femeie care stie sa citeasca!

2018-05-02

Sa invatam sa gandim pozitiv

Sa invatam sa gandim pozitiv, Adevarata bogatie se afla in propria dumneavoastra fiinta.Acolo trebuie sa cautati implinirea celor mai arzatoare dorinte. Marele secret al tuturor geniilor din toate epocile este capacitatea extraordinara de a intra in contact cu puterile subconstientului lor si de a le folosi corespunzator. Si dumneavoastra puteti face la fel . Subconstientul cunoaste rezolvarea oricarei probleme.Daca ii sugerati inainte de a adormi Doresc sa ma trezsc la ora 6 el va va trezi exact la aceasta ora.
subconstientul este creatorul corpului dumneavoastra si ii sta in putere sa va vindece de orice boala.sugestionati-l in fiecare seara cu idea unei sanatati perfecte si el fiind servitorul dumneavoastra fidel se va supune.
Orice gand contituie o cauza , orice situatie reprezinta un efect.
Daca doriti sa scrieti o carte , o minunata piesa de teatru , sa tineti conferinte , sugestionati-va subconstientul cu putere, din tot sufletul si el va va raspunde cu siguranta.
sunteti asemenea unui capitan ce-si conduce vaporul. Trebuie sa dati ordine potrivite (sugestii si imagini mentale)subcnstientului ,care controleaza si guverneaza toate experientele vietii dumneavoastra.
Nu spuneti niciodata (Mi-e imposibil) sau (Nu am mijloace sa......). Subconstientul va prelua aceste sugestii si va face astfel incat sa nu aveti bani sau sa nu puteti face ce v-ati propus. Afirmati mereu (Imi sta in puteri sa fac orice datorita subconstientului meu)
Legea ce sta la baza intregii manifestari este legea credintei. Credinta este gandul intretinut permanent si in mod constient . Respingeti cu fermitate orice gand ca cineva sau ceva v-ar putea face rau. Aveti incredere in uriasa putere a subconstientului de a va vindeca , inspira , revitaliza si imbogati.
Schimbati-va radical, in sens benefc, modul de a gandi numai in acest fel va veti influenta pozitiv destinul




Darina Moscovici.

2018-05-01

Sindrom Budd Chiari

Buna ziua,                         01.05.2018

Ma numesc Darina Maria Moscovici si vrea sa va impratasesc  experienta prin care am trecut , totul a debutat la final anului 2009  in urma unei incizii a  unui abces pironidal.
La 4 zile dupa incizie burta si picioare au inceput sa mi se umfle moment in care am fost internata, spunandu-mi-se mai multe diagnostice, cum ar fi: ciroza, tuberculoza si ceva grav la ovare.

Cu toate ca rezultatele analizelor erau bune imi spuneau ca sunt grav bolnava. Dupa 4 zile am fost exernata si propusa pentru internare la Bucuresti dupa trecerea sarbatorilor de iarna , moment in care medicul meu de familie nu a fost deacord cu internarea mea la acel spital , recomandându-mi Spitalul Coltea din Bucuresti.

Am primit biletul de trimitere cu diagnosticul  de " Chist ovarin" pentru a ajunge la un medic chirurg foarte bun. Pe data de 5 ianuarie m-am prezentat la Spitalul Coltea pentru internare. Marele noroc pe care l-am avut a  venit din partea Profesorului Doctor Burcosi Traian seful sectiei de chirurgie , care s-a ocupat ireproșabil de mine. In urma analizelor efectuate  am fost supusa unui CT in urma caruia am fost trimisa sa efectuez un RMN  pentru a avea  un rezultat mai concludent . Dupa interpretarea RMN-ului am fost diagnosticata cu "Sindromul Budd Chiari". Timp de 1 an am fost saptamanal la inceput , apoi din 2 in 2 saptamani la Bucuresti pentru control.

In 2012 pe ambele picioare au inceput sa-mi apara noduli rosii si foarte durerosi si circulatie colaterala pe abdomen.




                           
Urmatoarele investigatii realizate pentru determinarea acestor umflaturi pe picioare m-au determinat sa refuz sa mai merg la doctor , nimeni nu imi spunea ce am si ce trebuie sa fac , eu ma simteam din ce in ce mai rau iar toate analizele erau bune. Din  vara anului 2012 am refuzat total sa maii merg la doctor si ma impacasem cu gandul si boala. Consideram ca si cu doctori si fara doctori cand o fi sa mor tot o sa mor.

In 2017 la insistentele iubitului meu am acceptat din nou sa merg la doctor, incepand primele investigatii la Dermatologie  unde in urma unei biopsi mi-a fost pus diagnosticul de " Vasculita a vaselor mici si medii". Din analize in analize si din aproape in aproape am ajuns la Hematologie unde cu ajutorul unu medic foarte bun mi-au fost faute analize genetice, hematologice si reumatologice. Medici au fost surprinsi de rezultatele bune ale analizelor mele dar mirati in acelasi timp  de starea  mea de sanatate care in ciuda tratamentului  primt de la Dermatologie aceste umflaturi tot imi apareau dar nu cu aceeasi intensitate.

In cele din urma am ajuns si la clinica particulara Affidea din incita Spitalui Fundeni la renumita doctora Parvulescu Iuliana care in urma unei ecografi abdominale mi-a pus diagnostic de ciroza hepatica decompesata apoi ne-a recomandat sa efectuam un RMN diagnosticul rezultat fiind Sindrom Budd Chiari .  Acest diagnostic fiind pus doar dupa ce noi am adus RMN-ul din 2010 din care au copiata rezultatele. Din acel moment pot sa spun ca am trait un calvar datorita comportamentului acestei doctore si a tratamentului care mi s-a administrat care in loc sa ma faca bine mai rau imi agrava sanatatea. Eram chemata lunar la control unde dupa ore in sir de asteptare la usa cabinetului  mi se spunea ca singura sansa la viata este transplantul hepatic dar nu este cazul. In aceste momente de panica a urmat intalnirea cu Profesor Doctor Irinel Popescu tot la o clinica privata , intalnirea  in care speram sa mi se acorde o sansa la viata si sa ma fac bine. Consultatia a durat doar 10 minute cu un control palpabil pe abdomen spunandu-mi ca ma indrept catre un transplant hepatic , asta doar dupa  ce a verificat analizele si persona la care eram in evidenta la Spitalul Fundeni . Mi s-a spus sa merg pe mana acestei doctore Parvulescu Iuliana si o sa vorbeasca si el cu ea. A vazut 3 poze dupa RMN si mi-a spus mirat ca " ficatul inca functioneaza', dupa care ne-a poftit afara. In ultima intalnire cu doctora Parvulescu am incercat sa aflam ce trebuie sa facem pentru tratarea acestui Sindrom, ce trebuie sa facem pentru a efectua transplantul hepatic, intrebari la care am primit ca raspuns ca " nu este cazul" cu toate ca starea ficatului era degradata avand si ascita.

Moment crucial pentru noi , nu stiam ce putem sa facem si nu vedeam nici un ajutor din partea acestei doctore.
Am inceput sa cautam online clinici din strainatate , am trimis email-uri catre mai multe clinici din Europa. Au fost 3 clinici care au raspuns si ne-au cerut ultimele investicatii, clinica din Turcia , Bruxelles si Frankfurt Germania. Am ales sa merg in Germania la Spitalul Universitar Frankfurt  Spitalul Universitar Frankfurt unde am intalnit o echipa de medici foarte buni si profesionisti acestia reusind sa fac in 2 zile ce in Romania nu a fost posibil in 7 ani. Nu s-a pus in discutie transplantul hepatic sau administrarea de multele pastile pe care le-am primit in Romania. Diagnosticul pus a fost Sindrom Budd Chiarii clasic cu tramboza pe vena cava. Dupa o gama larga de analize am fost programata pentru efectuarea operatiei "TIPS" Sindrom Budd Chiarii


Aceasta interventie este unul dintre tratamentele acestui Sindrom , tratamentul difera de la caz la caz , de cat de avansat , de cat este ficatul de degradat. Eu am avut lobul stang nefunctional total " cirozat" prin el nu imi mai circula sange , ceea ce duce la mentinerea toxinelor in sange si in corp . Netratat acest Sindrom din cauza toxinlor care nu sunt eliminate apar diferite boli la nivelul anumitor organe , depinde ce este mai slabit in corp , imunitatea scazand odata cu trecerea timpului si netratarea sindromului. Vreau sa spun ca durerile extraordimar de mari pe care le aveam la cap zilnic dac nu cel putin la 2 zile , acum au disparut. Singurele medicanente pe care le administrez sunt un anicoagulant si aspirina cardio timp de 1 an de zile . Vreau sa va spun ca am inceput o noua viata prin sansa care mi-a fost acolrdata in Germania la acest Spital . La intoarcere in Romania am luat legatura cu Doctora Parvulescu pentru ai povesti si am intrebat de ce in Romania nu am fost indrumati sa efectuam aceasta operatie sau de ce nu am fost indrumati catre clinici din strainatate. Raspunsul a fost ca " asa cum eu am ales doctorii care sa ma trateze asa si ea are dreptul sa-si aleaga pacientii" dupa care mi-a inchis telefonul. Puteti sa va dati seama cati oameni sunt condamnati la moarte in Romania si ce sitem de sanatate avem.

Inchei aceste randuri rugandu-va sa nu va descurajati  niciodata oricat de greu ar fi sa gasiti o solutie si sper ca aceste randuri sa ajute pe aceia care au nevoie.

Cu stima si respect,
Darina Maria

SA NU UITAM SA II MULTUMIM LUI DUMNEZEU PENTRU GRIJA LUI FATA DE NOI SI PENTRU AJUTORUL LUI.

                                  MULTUMIRE PENTRU                                                                             DUMNEZEU. ...