Respiraţia conştientă, calea spre o sănătate perfectă
Beneficiile metodei se văd la nivelul întregului corp prin dizolvarea blocajelor energetice, conştientizarea emoţiilor, tonus ridicat, eliminarea stresului
Am vorbit de foarte multe ori despre respiraţie şi beneficiile ei pentru o stare bună de sănătate. Am atras atenţia şi asupra greşelilor frecvente pe care le facem şi cum putem corecta felul în care respirăm astfel încât să fie de folos, iar cel mai bun exemplu este al bebeluşilor. Ei respiră corect, adică abdominal.
Potrivit adepţilor terapiilor alternative, respiraţia este mult mai mult decât un schimb de elemente chimice. Este un schimb permanent de energie şi informaţie între diferitele niveluri ale fiinţei noastre. „În multe feluri ea este conexiunea cu tot ceea ce există şi de aceea ea poate fi folosită ca vehicul al conştiinţei în procesul descoperirii de sine. Primul pas în descoperirea de sine este redescoperirea propriei noastre respiraţii”, spune pe siteul său Horia Ţurcanu, facilitator pentru respiraţia holotropică. A respira conştient, adică a concentra atenţia noastră întreagă pe procesul respiraţiei, înseamnă a readuce întreaga noastră energie în momentul prezent. Acest lucru este echivalent cu a fi conştienţi de toate nivelurile fiinţei noastre..
Ajutor pentru sănătate
Beneficiile respiraţiei conştiente se văd la nivelul întregului corp prin dizolvarea blocajelor energetice, conştientizarea emoţiilor, tonus ridicat, eliminarea stresului. În acest mod ne sporim intuiţia, capacitatea de a relaţiona cu ceilalţi şi nivelul de empatie. Devenim stăpânul propriei vieţi. Respiraţia conştientă are ca efect o oxigenare celulară profundă şi, în paralel, o eliberare emoţională subtilă.
Respiraţia ta Conştientă deschide calea către trăirea Noii Energii. Respiraţia tradiţională menţine o persoană blocată în supravieţuire. Respiraţia tradiţională se concentrează pe minte, umeri, partea de sus a pieptului şi gât, care sunt punctele unde se adună frica. Tehnica respiraţiei conştiente se concentrează pe nas, apoi trece spre abdomen şi ajunge în centrul fiinţei şi ajută la realizarea conexiunii dintre Sufletul şi partea fizică a organismului. Acesta este momentul în care începem să simţim Universul şi tot ceea ce ne înconjoară.
Cum învăţăm să respirăm
Metoda este simplă – ne întindem pe spate, ne relaxăm şi încercăm să aflăm unde există tensiuni în corp. Ne concentrăm pe respiraţie, aducem mâna pe ombilic şi observăm dacă respirăm în partea de sus a corpului ori în abdomen. Cei mai mulţi dintre noi respiră în partea de sus a pieptului şi nu este corect. Apoi plasaţi palmele pe abdomen, inhalăm profund şi ne orientăm atenţia către această zonă. Exerciţiul trebuie făcut de două ori pe zi până când respiraţia abdominală va deveni o obişnuinţă şi o vom putea practica în orice moment al zilei. În timp, vom observa cum se va instala o stare permanentă de linişte, moment în care putem fi atenţi la funcţionarea organismului. Aşa reuşim să identificăm problemele, să găsim remedii şi să vindecăm eventualele probleme de sănătate.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu